Cum îţi alegi corect nuanţa părului?

nuanța potrivita a părului

nuanța potrivita a părului

Dacă te-ai gândit să îţi vopseşti părul, este bine să faci puţină documentare înainte. Vopsitul părului poate să îţi schimbe întreaga înfăţişare, iar acest lucru este unul extrem de delicat. Este bine să ţii cont de câteva reguli şi câteva sfaturi pentru că un pas greşit îţi poate strica toată fizionomia. Însă, o alegere corectă va evidenţia frumuseţea ta şi va scoate la înaintare toate avantajele şi punctele tale forte. Culoarea părului este atât de importantă şi pentru că este atât de aproape de faţă, deci, practic, este printre primele lucruri pe care cineva le vede la tine. Se întâmplă de multe ori să vezi o nuanţă superbă de păr în reviste sau la vreo prietenă şi să vrei exact aceeaşi culoare şi pentru tine? S-ar putea ca rezultatul să fie unul nu prea satisfăcător pentru tine.

De ce trebuie să ţinem cont atunci când alegem nuanţa?

Există două puncte cheie după care trebuie să ne ghidăm atunci când vrem să ne alegem culoarea părului: culoarea ochilor şi culoarea pielii. Aceste 3 culori trebuie să se împletească armonios, pentru a ne pune în evidenţă frumuseţea şi punctele forte.

Ca regulă generală, este bine ca persoanele care au o piele în tonuri reci să compenseze cu tonuri calde ale părului, iar persoanele care au o piele în tonuri calde să compenseze cu nuanţe reci ale părului. Dacă încă nu ştii ce fel de piele ai, atunci îmbracă un tricou alb (poţi folosi chiar şi un prosop alb înfăşurat atunci când ieşi de la duş) şi prinde-ţi părul într-un coc, departe de faţă. Du-te în dreptul geamului, în lumină naturală cât mai bună şi pune pe rând la gât un colier argintiu şi un colier auriu. Priveşte-te în oglindă cu atenţie atunci când porţi fiecare dintre cele două coliere şi vezi care dintre ele te complimentează mai bine. Ţine cont de luminozitatea ochilor, de nuanţa pielii şi de felul în care te simţi privindu-ţi chipul. Dacă îţi stă mai bine cu auriu, atunci ai o piele în nuanţe reci, deci pentru păr ar trebui să mergi pe nuanţe calde, mieroase. Dacă ai o piele în tonuri calde, atunci argintiul este potrivit pentru tine, iar părul ar trebui să fie în nuanţe reci, griuri şi şaten închis.

Din fericire, există o paletă de nuanţe pentru fiecare culoare, aşa că poţi găsi uşor atât nuanţe calde, cât şi nuanţe reci. Puţine femei ştiu că numărul care este după punctul de pe cutia de vopsea este de fapt numărul nuanţei, de aceea găsim pe rafturi foarte multe cutii de vopsea blond, dar în nuanţe foarte diferite. Tocmai la acestea trebuie să fim atente, căci frumuseţea stă în detalii.
În funcţie de culoarea ochilor, cel mai bine ar fi să îţi alegi o nuanţă care fie să îi completeze, fie să îi evidenţieze. De exemplu, dacă ai o piele deschisă la culoare şi ochi albaştri, nu îţi vopsi părul blond deschis, fiindcă nu vei avea niciun punct de evidenţiere. Încearcă mai degrabă ceva nuanţe mai puternice, care să îţi scoată în evidenţă ochii deschişi la culoare, prin contrast.

Dacă plănuieşti o schimbare radicală de culoare, cel mai bine este să faci asta într-un salon specializat. Acolo poţi beneficia de servicii de calitate, dar şi de sfaturile stiliştilor. În orice caz, ca regulă generală, este bine să nu te abaţi cu mai mult de trei nuanţe de la culoarea ta naturală, indiferent că alegi să îţi vopseşti părul în nuanţe mai deschise sau în nuanţe mai închise. Dacă totuşi vrei să faci ceva mai puternic, atunci încearcă schimbări treptate ale nuanţei, atât pentru sănătatea părului tău cât şi pentru un mai bun control al nuanţei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.