Exfoliante pe care le poţi prepara în casă, pentru un ten curat

ZATUL-DE-CAFEA

ZATUL-DE-CAFEA

Exfolierea tenului este o operaţiune extrem de importantă, pe care este bine să o facem de minim două ori pe săptămână. În fiecare zi, tenul nostru se confruntă cu poluarea, cu praful, cu machiajul, aşa că e bine să îi dăm o mână de ajutor în plus faţă de demachierea de fiecare seară. Un ten exfoliat frecvent va arăta mult mai bine pe termen lung, va fi curat, fără imperfecţiuni şi va fi mai puţin predispus la formarea de puncte negre sau coşuri.

Dimineaţa, după ce îţi prepari cafeaua la ibric, nu te grăbi să arunci zaţul, pentru că avem pentru tine câteva reţete de exfoliant care funcţionează perfect. Amestecă o lingură de ulei de măsline, o lingură de miere de albine şi puţin zaţ de cafea până obţii o pastă. Aplică pe faţă, prin masaj cu mişcări circulare, această pastă şi lasă apoi să acţioneze compoziţia cam 15 minute. Clăteşte cu apă călduţă până se curăţă de tot. Acest amestec hidratează prin mierea de albine şi uleiul de măsline, dar şi curăţă în profunzime pentru că zaţul de cafea are un efect abraziv. La fel, cu zaţ de cafea şi cu lapte poţi face o altă reţetă de exfoliant. Amestecă 100 ml de lapte cu atât zaţ de cafea cât e nevoie pentru a obţine o cremă. Dacă vei obţine o compoziţie prea lichidă, nu prea e bine, pentru că va aluneca de pe faţă. Atunci când aplici, caută să masezi şi să execuţi mişcări circulare, iar apoi lasă compoziţia să acţioneze cam 20 minute. După ce clăteşti, vei lăsa în urmă un ten curăţat, dar şi foarte hidratat.

Cu siguranţă ai prin casă un ou, iar dacă vrei să combaţi primele semne de îmbătrânire, exfolierea cu zaţ de cafea şi albuş de ou este exact ce ai nevoie. Amestecă o lingură de zaţ de cafea cu albuşul de la un ou şi aplică compoziţia pe faţă. Lasă să acţioneze cam 15 minute, sau până simţi că faţa te strânge. Clăteşte apoi şi, în timp ce clăteşti, masează tenul prin mişcări circulare. Oul este recunoscut pentru proprietăţile lui foarte bune asupra efectelor îmbătrânirii tenului.

Tot pentru îmbătrânirea tenului este şi exfoliantul pe bază de ulei de măsline şi zaţ de cafea. Amestecă două linguri de ulei de măsline cu zaţul de cafea şi apoi aplică pe faţă, masând continuu. Procedura ar trebui să dureze cam un minut, în care să masezi continuu fiecare zonă a feţei. Clăteşte apoi cu apă călduţă şi eşti gata de aplicarea machiajului. Nu se recomandă să mai aplici şi cremă de faţă după această exfoliere, pentru că uleiul de măsline are deja un rol în hidratarea tenului, deci nu mai e nevoie de hidratare extra.

Pentru serile în care ai ceva mai mult timp liber, îţi recomandăm o exfoliere pe bază de avocado şi zaţ de cafea. Ia o jumătate de avocado şi amestec-o într-un bol cu câteva linguri de zaţ de cafea. Crema obţinută se aplică pe faţă, prin masaj delicat, şi se lasă să acţioneze cam jumătate de oră. Încearcă să te relaxezi în acest timp, sau aplică această compoziţie înainte de duş, ca să mai economiseşti ceva vreme. Clăteşte apoi totul cu apă călduţă. Avocado are rolul de a uniformiza tenul, de a-l hidrata şi de a preveni apariţia semnelor de îmbătrânire. Zaţul de cafea ajută la detoxifierea tenului, la eliminarea punctelor negre şi a stratului de celule moarte.

Nu uita ca după îndepărtarea fiecărei măști, să îțu clătești fața bine și să aplici o mască hidratantă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.