4 tratamente naturiste pentru vergeturi

vergeturi

vergeturi

Vergeturile sunt probleme de ordin estetic cu care aproape orice femeie se confruntă. Ele sunt mici fisuri în piele, care arată destul de urât şi, în funcţie de vechimea lor, pot fi albe sau rozulii. Aceste semne pot apărea din cauza unor fluctuaţii bruşte de greutate sau, cel mai adesea, după o sarcină. Vergeturile pot fi şi moştenire genetică sau pot apărea în urma unui stil de viaţă dezorganizat, care nu implică mişcare şi alimentaţie corectă. Cert este că, odată apărute, este extrem de dificil să scăpaţi de ele. Mai mult, există anumite păreri care susţin că nu poţi scăpa de vergeturi decât prin operaţie chirurgicală sau prin intervenţie cu laser.

Din păcate, însă, nu toată lumea dispune de resursele materiale pentru o astfel de intervenţie şi nici de dispoziţia de a se supune unei intervenţii chirurgicale. Există, însă, şi o serie de tratamente naturiste, pe care le poţi face singură acasă şi care nu sunt deloc costisitoare. E adevărat că aceste tratamente nu te vor scăpa de vergeturi, însă le vor ameliora aspectul până într-acolo încât ai putea uita că ele există. În funcţie de zona în care apar, vergeturile pot fi extrem de enervante şi te pot limita din purtarea anumitor piese vestimentare. De aceea, pentru confortul tău psihic şi pentru a-ţi recăpăta încrederea în tine, e bine să intervii asupra lor. Ți-am pregătit 4 tratamente naturiste care te vor ajuta în acest sens:

1. Pastă naturistă din zahăr brun, zaţ de cafea şi ghimbir

Ar trebui să începi prin executarea unui gomaj, cu o pastă naturistă din zahăr brun, zaţ de cafea şi ghimbir. Amestecă aceste ingrediente, apoi aplică în timpul duşului pe pielea afectată, prin mişcări circulare de masaj. Insistă pe fiecare zonă în parte, dar fii suficient de delicată în aşa fel încât să nu îţi zgârii pielea. Ideal ar fi să menţii acest amestec pe piele cât de mult timp. Zahărul brun are rolul de a curăţa pielea de celule moarte, ghimbirul ajută la o bună circulaţie a sângelui, iar zaţul de cafea ajută la hidratarea pielii şi la distrugerea celulitei. Dacă reuşeşti să faci acest scrub de două ori pe săptămână, rezultatele nu vor întârzia să apară.

2. Cremă din albuș d eou cu ulei de măsline

Pentru că vergeturile apar din cauza unei lipse de colagen şi a unei întinderi bruşte a pielii, cel mai corect este să dăm pielii cât mai mult colagen sau măcar să stimulăm producţia acestuia. Masca din albuş de ou şi ulei de măsline face exact acest lucru. Aveţi nevoie de două albuşuri de ou pe care să le bateţi spumă ca la prăjituri, amestecate cu o ceşcuţă de ulei de măsline. Aplicaţi cât mai des această mască pe zonele afectate şi lăsaţi compoziţia să acţioneze minim 15 minute. În câteva săptămâni veţi observa o îmbunătăţire vizibilă a pielii, aceasta devenind mai fină, iar vergeturile abia observându-se.

3. Amestec din zahăr, ulei de migdale și suc de lămâie

O altă rețetă pe care o poţi prepara este cea din zahăr, ulei de migdale şi suc de lămâie. Aplică această compoziţie pe zonele afectate de vergeturi şi lasă să acţioneze timp de 10-15 minute, după care clăteşte cu apă călduţă. Pielea va rămâne fină şi hidratată şi, în timp, vergeturile se vor ameliora vizibil.

4. Folosește cartofi!

Amidonul din cartofi te poate ajuta să scapi de vergeturi. Poţi face masaj cu felii de cartof crud sau poţi să aplici local cartof crud dat prin răzătoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.